Erou. Fotbalistul finlandez cu origini romane se afla la a doua reusita in preliminariile Ligii Campionilor pentru echipa sa, Tampere United Alexandru Mazilu Are 21 de ani si fotbalul e tot mai frumos pentru el. Tomi Petrescu (in albastru-negru) e cel mai talentat jucator al finlandezilor de la Tampere United, echipa la care joaca mijlocas dreapta, purtand numarul zece pe spate. Tanarul Petrescu a explodat odata cu intrarea echipei sale in preliminariile Ligii Campionilor, acolo unde a luat-o din prima faza. Aici i-au zdrobit pe cei de la Murata, intr-o dubla mansa incheiata cu 4-1. Printre marcatori si-a facut loc si finlandezo-romanul nostru. A urmat campioana Bulgariei, Levski Sofia, formatie care s-a vazut rapusa de acelasi Petrescu, cu 1-0. „Bulgarii formeaza o echipa puternica, greu de depasit. Ne asteapta un retur greu la Sofia”, ne-a declarat jucatorul. Cei de la Tampere au si un mare avantaj in fata vecinilor nostri. Se afla in plin campionat, acolo unde sunt lideri dupa 13 etape, timp in care Tomi a marcat de doua ori. In timpul liber, Tomi se comporta ca orice adolescent finlandez. „Iarna joc, evident, hochei, in timp ce vara prefer golful cu prietenii mei. Cand nu am chef sa ies, ma bag pe un Playstation”, a spus fotbalistul, care ne-a marturisit ca in noiembrie vine la Bucuresti in vizita la rude, chit ca nu leaga buche romaneste.